Sunt întâlniri în viaţă care pur şi simplu te îmbogăţesc. Sunt oameni de la care primeşti pur şi simplu o legătură de chei fermecate, cu care deschizi uşile sufletului. Al tău sau al altora. La fel cum unii nu pot trăi fără a scrie, alţii nu pot trăi fără muzică. Muzica e rugăciunea care se spune singură, iar cuvintele acestei rugăciuni sunt aluatul din care plămădit Adrian Naidin.
Nichita Stanescu spunea ca muzica este un raspuns caruia nu i s-a pus nicio intrebare. “De drag de Nichita am vrut sa fac o alta fraza, macar pe jumatate la fel de buna. Nu exista muzica fara iubire si nu exista iubire fara iertare. Iar iertarea nu poate fi decat intr-un sens: vertical, asa cum e revelatia, asa cum sunt brazii. Si asa cum este zborul ciocarliei’, spune Adrian Naidin. Desi are o structura si o educatie orientate spre clasic, Naidin a experimentat cu aceeasi bucurie, de-a lungul timpului, si etno-jazz (in grandiosul spectacol “Damian’s Fire’ – montat de Damian Draghici in 2001 la Bucuresti), a colaborat cu compania de teatru Alekton din Atena, a conlucrat si cu Lucas Molina pentru un spectacol de flamenco. Si asta nu e tot. Read more
Violoncelul este un instrument care presupune unul dintre cele mai bogate universuri ale muzicalităţii şi sensibilităţii.
În masivitatea lui, îmbrăţişată de interpret sau interpretă, se cuprind cele mai catifelate sau cristaline melodii, dar şi gravitatea sonorităţilor ce îmbină tunetul, căderile în cascadă ale apelor ori precipitarea unei avalanşe. Nu există meloman care să nu asculte marile concerte de violoncel şi care să nu dorească să le asculte la nesfârşit – partituri compuse de Bach, Dvořák, Édouard Lalo, Serghei Prokofiev, Robert Schumann…